Începând cu anul acesta, Floria sărbătorește și pune accentul pe Ziua Familiei, care se serbează în fiecare an pe 15 mai.  Anul 2014 marcheaza cea de-a 20-a celebrare a acestui eveniment, iar la propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului, propunere care a fost susţinută şi de Patriarhia României, 15 mai este oficial şi Ziua Familiei Române.  Floria vine in sprijinul valorilor familiei și vă încurajează ca astăzi să vă îndreptați câteva momente gândurile către familia…

Din cele mai vechi timpuri, florile au fost oferite ca semn al recunoașterii, al dragostei, al simpatiei sau pentru a transmite cele mai frumoase urări. Semnificația oferirii florilor este, însă, foarte complexă. Mai complexă decât teoriile lui Einstein. Sau decât creierul unei pisici (care, apropo, e mult mai elaborat decât un computer). Așa că, din multitudinea motivelor pentru care oamenii își dăruiesc flori unii altora, vom alege unul singur – acela de a sărbători o…

Sunt foarte multe obiceiuri de Paște, pe care le cunoaștem cu toții. Spre exemplu, știm că în Joia Mare se înroșesc ouăle, că înainte de Paște se taie mielul, se fac cozonacul, pasca și drobul. Că în prima zi toată familia se adună în jurul mesei îmbelșugate, ciocnind ouă și pahare cu vin. Sau că în satele românești, în duminica Paștelui, fața se spală cu apă neîncepută, în care a fost pus un ou roșu.…

V-aţi întrebat vreodată de ce florile sunt singurul cadou care nu poate fi refuzat? Probabil că nu. Nici noi nu ne-am întrebat, până acum. Însă, astăzi, răsfoind paginile de Internet, am găsit în codul bunelor maniere recomandarea aceasta – „În nicio situaţie nu se dau înapoi florile care ni se dăruiesc”. Aşadar, doamnelor şi domnilor, după mii de ani în care oamenii s-au întrebat, încurcaţi şi îngrijoraţi: „oare ce să-i dăruiesc?”, vă prezentăm cadoul perfect…

Sarbatoarea de 1 Martie semnfica trezirea intregii naturi la viata, venirea primaverii si aparitia razelor calde ale soarelui. Culorile florilor de 1 martie, culori specifice primaverii exprima caldura si lumina, jocuri de nuante calde si explozii de culori vesele. Floria a adunat toate aceste sentimente frumoase ale primverii in noua colectie Flori de 1 Martie, o colectie vesela si parfumata in care am strans la un loc cele mai frumoase flori de sezon. Flori 1…

Floria prezintă aranjamente florale pentru nunți din colecția Floria Poudre d’Amour, la Expomariage Floria, singura florărie online care participă la târgul pentru nunți Expomariage între 17-19 ianuarie la hotelul Marriott, prezintă în cadrul târgului o parte din colecția Floria Poudre d’Amour realizate de singurul master florist din Romania, Irene van der Geest. Colecția intitulată Floria Poudre d’Amour cuprinde aranjamente elegante, inspirate de stilul francez romantic, natural și proaspat. Fără exagerări, dar cu o simplitate sofisticată și…

De Craciun, Floria.ro iti propune sa duci magia sarbatorilor si a naturii in decoratiunile pentru casa, cu noua colectie de buchete si aranjamente care combina delicatetea florilor cu crengute de brad si piese decorative festive de iarna. Intreaga colectie de Craciun are la baza conceptul casei de poveste de sarbatori, urmarind crearea unei ambiante de magie si caldura, care sa cuprinda atat spatiul si invitatii. Culorile de sarbatoare pentru casa de poveste de Craciun sunt verde,…

    Anul acesta de Black Friday ne-am gandit la o campanie altfel, o campanie care are ca punct de plecare fericirea din ochii unei femei. Gandindu-ne la aceasta, am ajuns la concluzia ca nu exista fericire in ochii unei femei care primeste un aragaz…Ci mai cu seama, sentimentul de bucurie se observa in ochii unei femei atunci cand primeste un buchet deosebit de flori . De Black Friday ne-am gandit la ceva cu totul special…

Pe 27 octombrie, Floria va participa la recitalul omagial “Verdi-Wagner: Corespondețe” prin intermediul unor aranjamente de scena si buchete de flori realizate in acord cu tumultoasele contraste pe care cei doi giganti ai muzicii le-au reprezentat. În armonie cu acordurile de pian ale lui Masakatso NAKANO, buchetele realizate pentru cele doua protagoniste ale serii, soprana Leontina VĂDUVA şi actriţa Medeea MARINESCU, vor fi dominate de contrast, la fel ca personalitățile celor doi compozitori pe care acestea…