Primul om a fost creat într-o grădină. Iar asta ne spune multe despre dragostea pentru flori a oamenilor, din cele mai vechi timpuri (chiar cele mai vechi!) până astăzi.
O istorie a aranjamentului floral nu este simplu de povestit, pentru că ea este, probabil, la fel de bogată și complexă ca și istoria omenirii. Însă, pe baza surselor accesibile, vom încerca să descâlcim trecutul întortocheat al aranjamentelor florale.
Cele mai vechi atestări (mai mult artistice, decât istorice) ne poartă în Egiptul Antic, cu 2500 de ani înainte de nașterea lui Hristos. Egiptenii își decorau zidurile, peșterile, mormintele, dar și mesele, cu aranjamente de flori simple, simetrice, în vase de bronz sau coșuri. De obicei, culorile alese erau galben, roșu și albastru, dar cel mai important criteriu era semnificația florilor – lotusul și nufărul erau considerate, spre exemplu, flori sacre, de aceea erau foarte des folosite, în aranjamentele florale. Pe lângă acestea, egiptenii iubeau și gladiolele, iasomia, narcisele și trandafirii, iar ca foliaj utilizau ramurile de măslin, de palmier, mirt sau oleandru.
Tot în antichitate, dar mai aproape de noi, grecii și romanii se manifestau ceva mai liber – florile erau unite în ghirlande și coronițe, sau pur și simplu presărate pe jos și pe pat. Vasele nu erau un accesoriu necesar, ca la egipteni. Mai importante erau ierburile decorative, ierburile aromatice sau chiar frunzele de viță-de-vie. Aranjamentele erau, de obicei, foarte simple, de o singură culoare, cel mai frecvent albe, simbolizând puritatea. Printre florile preferate se numărau trandafirii, zambilele, crinii, irișii, narcisele și violetele. Un loc aparte îl aveau coroanele de lauri – cele mai cunoscute și prețioase accesorii, atât în civilizația antică romană, cât și în cea greacă. Grecii își răsplăteau câștigătorii la jocurile olimpice, iar romanii își cinsteau împărații și eroii, cu aceleași cununi din frunze de dafin – un simbol al nemuririi.
În China antică, florile aveau un rol și mai important – studiul florilor era considerat la fel de necesar ca cel al medicinei. Motivul era unul religios, bineînțeles, pentru că florile reprezentau o parte importantă a ceremoniei religioase, mai ales în perioada dinastiei Han, una dintre cele mai prospere, din istoria antica a Chinei.
Bizanțul, celebru prin bogăția lui de ornamente și de culori, și-a pus aprenta și asupra artei florale. Cele mai multe aranjamente aveau formă de con, erau puse în potire, coșuri mari sau urne, erau foarte colorate și conțineau fructe, pe lângă flori. Cel mai des folosite erau narcisele, crinii, garoafele și pinul.
Epoca medievală, ”epoca întunecată” a Europei, plină de invazii, calamități, depopulări, foamete și ciumă, nu oferă prea multe informații despre arta florală. Se păstrează, totuși, picturi, covoare și tapiserii, care ne arată că florile erau, în continuare, folosite în ceremonii religioase și procesiuni. Arta florală s-a dezvoltat, totuși, în special în mănăstiri și biserici, iar odată cu cruciadele, în Europa au fost aduse noi specii de flori.
Renașterea, mișcarea culturală din secolele XIV – XVII, a înflorit nu doar literatura, tehnica și pictura, ci și arta florală. Așa că au apărut, în această perioadă, și primii artiști florali, plătiți, care realizau aranjamente florale. Inspirate din stilul clasic grecesc și roman, aranjamentele Evului Mediu Târziu erau masive, ample, de două ori mai înalte decât înălțimea suportului folosit, echilibrate, piramidale, simetrice, aerisite, în culori luminoase, deschise, pentru a contrasta cu fundalurile închise. Pe lângă flori (margarete, garofițe, crini, liliac, violete, trandafiri, iriși, panseluțe și anemone), aranjamentele conțineau crenguțe de măslin, iederă, dafin. În această perioadă au apărut coronițele de Crăciun, vasele s-au diversificat (marmură, sticlă venețiană și bronz), iar stilul s-a îmbogățit foarte mult, mai ales printr-un element nou și exotic – fructele tropicale.
Rubens – ”Unirea pământului cu apa” (1618)
În secolele XVII-XVIII, datorită dezvoltării economice, aranjamentele florale ajung și în viața oamenilor obișnuiți, nemaifiind un privilegiu al nobilimii și clerului. Stilul, așadar, se transformă și el, din clasic în baroc. Până în secolul XVII, design-ul floral împrumută paleta de culori din decorațiunile interioare: rozul deschis, bleul, auriul și alte pasteluri, iar cuvântul cel mai potrivit pentru creațiile florale ale vremii este delicatețea. În secolul XVIII, însă, se impune stilul rococo, aranjamentele își pierd simetria și devin mult mai curbate, iar în timpul domniei lui Napoleon (1805 – 1814) modelele delicate, feminine, sunt înlocuite de un design militarist și masculin.
În perioada victoriană (1837 – 1901), era Belle Epoque, a Europei continentale, design-ul floral este recunoscut ca artă și începe să fie predat în școli: se scriu cărți, se studiază tehnica aranjamentelor. Mesajele de dragoste se transmiteau în special prin flori, iar accesoriul preferat al doamnelor, în societate, era buchetul de flori. Aranjamentele florale devin, așadar, foarte prețioase, dar și foarte încărcate, chiar apăsătoare. Vasele folosite erau, de cele mai multe ori, arse sau urne de alabastru, porțelan, argint sau alpaca. Cel mai des întâlnite erau aranjamentele cu formă triunghiulară sau circulara, din trandafiri, plus lalele, crini, anemone, dalii, fuchsia (cerceluș), margarete sau pantalonii olandezului. De cele mai multe ori, florile erau asezate în vase scunde, tulpinile erau tăiate scurt, iar foliajul și iarba erau folosite doar pentru realizarea unui contrast de culoare și textură.
Între sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, are loc o contra-reacție la stilul masiv și puțin sofisticat din epoca victoriană. Perioada Art Nouveau este caracterizată de influențele japoneze. Aranjamentele specifice acestei perioade sunt simple, cu forme naturale, curbe, energice. Opulența nu mai este importantă, tot ce contează este stilul.
Pierre-Auguste Renoir (1841-1919) – ”Dahlias”
Jumătatea secolului XX vine cu un aer nou, de libertate și mișcare. Ajung la modă florile și plantele tropicale, care oferă o varietate mare de texturi și forme, iar anthuriumul devine larg folosit. În anii ’90 și la începutul anilor 2000, creațiile bazate pe un singur tip de floare, așa-numitele monobuchete sau monoaranjamente, sunt foarte căutate, iar buretele floral este din ce în ce mai rar folosit.
Și am ajuns în 2016. Poate că aproape 5.000 de ani, despre istoria aranjamentului floral, nu sunt nici ușor de rezumat în cuvinte, nici de citit, însă un aranjament de flori, poate spune mult mai multe, mult mai simplu. Așa că te așteptăm pe site, unde avem sute de istorisiri, extrem de interesante, de văzut și plăcut.
