Are un nume la fel de prețios ca și ea însăși – Zantedeschia (de la numele botanistului italian Giovanni Zantedeschi), dar o cunoaștem mai bine drept CALA. Eleganța și frumusețea ei au făcut-o foarte iubită, mai ales în secolul XIX, când, prin intermediul ei, bărbații își exprimau atracția față de femeile pe care le curtau. Spre deosebire de alte flori, cala este, prin excelență, purtătoarea unui mesaj… sexual, așa că ne vine foarte ușor să…
Ne-au întrebat mulți fani de pe facebook, mulți cunoscuți de-ai noștri și mulți necunoscuți din lumea Internetului de ce promovăm Valentine’s Day. Unii au fost chiar revoltați. Așa că ne-am gândit să explicăm de ce, pentru noi, sărbătorirea Valentine’s Day nu exclude sărbătorirea Dragobetelui. Așa cum, pentru că suntem români, sărbătorim și 1 Decembrie, dar și 24 ianuarie, însă le-am spus și germanilor, și italienilor, și fracezilor ”La mulți ani!”, când a fost ziua lor.…

Am auzit foarte des: ”Să vină primăvara aia odată!”, ne-am auzit foarte des vocea interioară: ”Mi-e dor de primăvară!”. Dar ce este primăvara? Primăvara este prima fiică a anului, cea mai tânără și mai frumoasă dintre toate, veți spune. Stați, stați, stați! Păi dacă e prima, de ce nu e cea mai mare, cea mai bătrână? Ei bine, tocmai asta înseamnă primăvara – un perpetuu început. Și tocmai asta o face atât de minunată. Primăvara…
Orhideea Cymbidium, sofisticată și delicată, este adesea folosită în buchete și aranjamente florale. Ea poate fi și o foarte bună alegere pentru o plantă de apartament, datorită ușurinței cu care se îngrijește. Originare din zonele cu climă temperată și tropicală din India, Nepal, China, Japonia și până în Malaysia și Australia, Cymbidium sunt probabil cele mai cultivate orhidee. Cu toate acestea, nu este o plantă dornică de temperaturi ridicate. În lunile călduroase, pentru orhideea Cymbidium…