Începe Campionatul Mondial și da, știm, (aproape) toți bărbații vor fi ocupați cu asta. Dar mai știm ceva – bărbații adevărați nu vor uita de iubitele și soțiile lor, chiar dacă se vor uita la meciuri. Indiferent cât de incendiare vor fi jocurile de pe stadioanele din Brazilia, suntem siguri că gentlemanii vor face, în continuare, declarații de dragoste și își vor surprinde femeile iubite cu flori.

De aceea, din respect pentru fotbal și din dragoste pentru femei, în perioada 12 iunie – 13 iulie, am creat o colecție specială – cu cel mai bun lot de buchete. Mai exact, am selectat, după preliminariile din ultimul an, cele mai căutate flori, am făcut un clasament și, cu cele 20 de buchete și aranjamente ”câștigătoare”, care s-au calificat în competiție, am pregătit Cupa Floria 2014. În felul acesta, fericirea victoriei echipei favorite va fi secondată, cu succes, de fericirea din ochii iubitei tale. În plus, nimeni nu va fi în defensivă și toată lumea va avea de câștigat, indiferent de scor.

Câteva sfaturi utile pentru microbiștii îndrăgostiți

Ai o relație aflată la început și trebuie să treci repede peste emoțiile debutului? În Colecția Campionatul Mondial 2014 vei găsi cadoul perfect care să te ajute să-i câștigi dragostea.

Formați deja un cuplu experimentat? Un buchet de flori elegant, oferit cu dragoste, îți poate aduce titlul de ”soțul perfect”.

Dacă nu știi care este buchetul cel mai potrivit pentru iubita/soția ta, cere sfatul operatorilor Floria.

Comandă buchetul în intervalul orar 09:00 – 13:00, pentru a-i face ziua frumoasă de dimineață.

Abonează-te la newsletter-ul Floria și caută-ne pe facebook, dacă vrei să afli noutăți interesante și să participi la concursul special pentru microbiști îndrăgostiți.

984107_891998474147418_9159897104944800709_n

Write A Comment