Nu poți să-i aduci rouă strânsă în zori, din locuri necălcate de om, într-o pânză albă și nouă. Nu poți să-i arăți cum zboară Sânzienele, cum cântă prin păduri, la miezul nopții, sau împart daruri, prin sate și orașe. Nici măcar nu poți să-i culegi flori de sânziene de pe câmp. Dar poți să-i oferi un buchet de sânziene, cu toată dragostea, într-o zi specială, a iubirii – Ziua de Sânziene.

sanziene1

Pe 24 iunie sărbătorim una dintre cele mai mari zile ale anului, la propriu, pentru că are 15 ore de lumină, dar și la figurat – este ziua nașterii Sântului Ioan Botezătorul, Proorocul Iubirii, dar și Sărbătoarea Sânzienelor, o importantă sărbătoare câmpenească românească.

Din cele mai vechi timpuri, această zi era așteptată, în special, de vracii satelor, pentru a culege diverse plante de leac, dar și de către tineri (și mai ales de fete), pentru a afla când, dacă și cu cine se vor căsători. De aceea, cei mai mulți oameni au avut și au așteptări ”magice” de la această zi – fetele vor să-și viseze ursitul, băieții să devină mai puternici, bătrânii să-și vindece toate bolile. Poate că nu e întâmplător faptul că tocmai în această zi se naște Sfântul Ioan Botezătorul, cel care ”n-a făcut nici o minune, dar toate câte le-a spus despre Iisus Hristos erau adevărate și mulți au crezut în El” (Ioan 10; 41-42), cel mai mare ”între cei născuţi din femeie” până la el. Pentru că adevărata minune este dragostea.

flori-minunea-dragostei-32527

Minunea dragostei

Iubirea este singura magie care contează, ea transformă nopțile și zilele, ea vindecă, ea înveselește, ea face dintr-un moment obișnuit o sărbătoare, ea aduce belșug și liniște. De aceea, indiferent de modul în care evoluează tradițiile, dragostea face ca momentele importante să fie păstrate și celebrate, din generație în generație.

flori-noaptea-de-sanziene-32526

Noaptea de Sanziene

Chiar dacă nu se pot arunca pe acoperișul blocului coronițe din flori de sânziene, chiar dacă fete îmbrăcate în alb nu cântă, nici nu dansează pe străzi, ci doar merg grăbite la birou, chiar dacă tinerii nu aprind făclii, nici nu cântă din bucium, un lucru a rămas neschimbat: cu toții visează, în continuare, la dragostea adevărată.

Cricau_Festival_2013_-_Sanziene_-_23

Așa că, dacă iubești, dacă vrei să fii iubit și să iubești și mai mult, nu lăsa ziua de Sânziene să treacă fără un buchet de sânziene! Du tradiția mai departe, cu dragoste!

Write A Comment