24 februarie, atunci – ziua în care tinerii ieșeau la pădure, făceau o horă, se sărutau și se strângeau în brațe cu foc. Ziua în care mândruțele culegeau flori, în general viorele și tămâioare, pe care le foloseau, apoi, pentru descântece. Ziua în care feciorii își urmăreau fetele dragi și, dacă le prindeau în fuga lor din pădure spre sat, se logodeau cu ele. Ziua în care, dacă nu se ”făcea Dragobetele”, tinerii nu se mai îndrăgosteau tot anul. Ziua în care, dacă un cuplu nu se săruta, se credea că cei doi nu se vor mai iubi tot anul.

24 februarie, acum – ziua în care românii îndrăgostiți își sărbătoresc nu doar dragostea, ci și mândria de a fi român. Ziua în care cei mai mulți tineri ar vrea să meargă la pădure, dar ajung la mall (sau la restaurant). Ziua în care fetele și băieții dansează în club, nu la horă. Ziua în care, din fericire, îndrăgostiții încă se mai strâng în brațe și se sărută, cu foc, doar că, din nefericire, puțini dintre ei se mai logodesc.

Și-atunci, la ce ne-am gândit noi, pentru ziua de Dragobete? Ne-am gândit să salvăm măcar o parte din autenticitatea sărbătorii. Cum? Am creat o colecție specific românească, pentru cei care iubesc românește. Iar asta nu e tot – am lansat o provocare pentru toți feciorii (dar mai ales pentru cei nemulțumiți de sărbătorirea zilei de Valentine’s Day). Voinicii care ne spun de ce iubesc Dragobetele mai mult decât Valentine’s Day, primesc 15% reducere de la Floria și o guriță de la mândruțele lor, care vor primi florile.

poza1_dragobete poza2_dragobete

Dragobetele sărută fetele, nu? Atunci să le sărute românește, cu foc, pe mândruțele ”Cu flori galbene-n cosiță, Cu flori roșii pe guriță”! Dar numai după ce aflăm de la ”tăți ficiorii” de ce-i mai vrednic Dragobetele nostru.

2 Comments

  1. Pop Mihai Reply

    În primul rând e o sarbatoare mult mai civilizata decât precedenta de import din America. În al doilea rând,pot exista logodne (ceea ce e mai bine si mai practic,mult mai de viitor decât ,,casatoriile de-o zi”,care deseori duceau la imoralitate. Apoi,fiindca are la baza sentimente perfect curate pentru persoana de care suntem îndragostiti,si nu acea ,,dragoste frenetica” de doi bani,cu despartire imediat dupa. Apoi,pretuiesc Dragobetele pentru ca e o sarbatoare care se preteaza la calatorii si drumetii la munte,de preferat cu pasul,si culesul florilor (curatenie morala,spirituala si fizica prin excelenta),spre densebire neta de micii,saorma,berea si sucurile carbogazoase (si cancerigene),pe care le aduce viata în oras de Valentine’s Day. N-am nimic împotriva primei sarbatori,dar ,,al nostru-i mai frumos”. Si mult mai curat. Si nu în ultimul rând,e românesc! De ce am avea tentatia (inutila de altfel),de a importa sarbatori pagâne atât prin forma,cât mai ales prin continut,de la alte popoare,când avem noi sarbatoarea noastra româneasca,mai frumoasa si mult mai curata?? Si nu din patriotism spun acestea,ci vorbesc din experienta. Va multumesc foarte frumos pentru rabdare si întelegere. Mult succes în promovarea portului,traditiilor sanatoase si sarbatorilor de aici din România!!! Va asteptam cu mult drag acasa,dragi tineri plecati brambura prin strainatate,de sclavi pentru bani putini!! Locul dumneavoastra e în libertate în România,nicidecum în sclavie în U.E. !!!

Write A Comment