N-o să uiţi niciodată primul sărut. N-o să uiţi niciodată cum a fost când ai văzut marea pentru prima oară. N-o să uiţi niciodată prima iubire şi primul prieten adevărat. Primul dans în ploaie sau primul cântec care te-a făcut să plângi. Aşa cum nu o să uiţi, niciodată, zâmbetul pierdut uşor în colţul stâng al gurii şi scânteia pe care o avea în privire, atunci când ţi-a dat primul buchet de flori.

Pentru că primul buchet de flori e magic. E mai mult o poezie decât un obiect. E o stare, un vis împlinit, o emoţie care te face să zburzi, să zbori, să râzi, să sari, să dansezi, să cânţi – toate de-odată, în acelaşi timp şi acelaşi loc.

Sunt puţine clipele în care simţi că trăieşti. Sunt şi mai puţine clipele în care simţi că trăieşti ca pe roze. Pentru că, da, ştim cu toţii, viaţa nu e făcută numai din petale de trandafiri, din lalele roşii şi flori de câmp. Viaţa mai are şi spini. Însă, de fiecare dată când îţi aduci aminte de primul buchet de flori, totul devine uşor şi romantic, ca o primăvară târzie. Totul devine colorat şi viu, intens şi delicat, serios şi jucăuş, ca un copil care râde în soare.

Aşa că, astăzi (şi mâine şi în orice zi, începând de acum) adu-ţi aminte de primul buchet de flori. Caută-l în toate florile pe care le vezi pe stradă, în parcuri, în mâinile îndrăgostiţilor sau în fotografiile postate pe net. Caută-l pe site-ul Floria.ro, dar, mai ales, caută-l în inima ta. Ştiu că e acolo, ascuns bine şi protejat de orice nor. Găseşte-l!

primul buchet de flori

Write A Comment