Cred că e destul de evident că Floria este un magazin online care te ajută să faci surprize plăcute celor dragi, trimiţându-le flori. A început totul în iulie, anul trecut, iar în prezent, la nici un an de la lansare, a ajuns una dintre florăriile online de top din România. Ei bine, acum vrea să dea o mână de ajutor tuturor celorlalte persoane interesate de antreprenoriat online şi lansează un concurs în urma căruia marele…

Indiferent de tara in care ne aflam, de religie sau istorie, florile sunt mesagerii frumusetii dar si a momentelor pline de parfum. Din cele mai vechi timpuri, florile sunt folosite ca ornamente dar si pentru a ne exprima sentimentele atunci cand vrem sa facem acest lucru intr-un mod placut. Astfel putem spune ca florile vorbesc pentru noi atunci cand noi nu putem sau ne ajuta sa ne exprimam, astfel luand nastere limbajul florilor. In istorie,…

Dupa oferta de acum 2 zile de pe Groupon primim cam 100 de telefoane pe zi, toate cu acelasi intrebari. Este evident, ca multa lume nu a citit conditiile ofertei, asa ca ne-am gandit sa scriem un mic ghid de ajutor. Deci: 1. nu mai puteti comanda in plus fata de voucherele Groupon, nu mai avem brazi peste cei 150; 2. pretul de achizitie al unui tuia este peste 30 de lei, deci la 5…

Chiar daca a trecut ziua Sfantului Valentin sau Valentine’s Day, o alta sarbatoare a iubirii bate la usa romanilor si a indragostitilor de pe meleagurile noastre – Dragobetele.

Dragobetele este o sarbatoare romaneasca traditionala, celebrata pe data de 24 februarie. In unele zone ale tarii, Dragobetele se sarbatoreste la 28 februarie, l martie, 3 martie si 25 martie – insa 24 februarie este data general acceptata.

Si pentru ca sarbatoarea de Dragobete este considerata echivalentul romanesc al sarbatorii Valentine’s Day, Floria.ro iti spune ca este o ocazie buna ca sa ii reamintesti iubitei, sotiei sau prietenei tale ca o iubesti intr-un mod cat mai traditional: oferindu-i un buchet de flori.

Povesteam saptamana trecuta despre minunata arta de a oferi flori. Spuneam cat de mult conteaza alegerea florilor si a combinatiilor dintre ele, mai ales ca atunci cand trimiti flori, de fapt trimiti sentimente si ganduri bune. Reluam subiectul saptamana asta, cu un atu al florariilor online si al gestului de a trimite flori la distanta: Surpriza!

Se spune ca atunci cand daruiesti, de fapt te daruiesti pe tine! Ce poate fi mai romantic de atat!? Ei bine, acest gest e intregit de un moment foarte special: primirea buchetului! Momentul in care ajunge la destinatar este crucial pentru potentarea efectului mesajului transmis de flori. Noi il numim elementul surpriza.

De Craciun am incurajat lumea sa cumpere brazi in ghiveci, vii, naturali, sa se bucure de sarbatori alaturi de un bradut vesel, natural si mereu optimist. Cu aceasta ocazie, nu doar ca am incercat sa ne aducem aportul la protejarea mediului, atat cat am putut in felul asta, dar am ajutat si copiii, prin intermediul Organizatiei Salvati Copii Romania.

A venit momentul sa intoarcem favorul celor care ne-au inveselit sarbatorile si sa ajutam bradutii sa traiasca! De aceea, incepand de astazi, dam startul unei noi campanii Floria.ro intitulata “Ajuta un bradut sa traiasca! Planteaza-l!” prin care incurajam plantarea si re-plantarea bradutilor in ghiveci.

Se spune ca arta seductiei are multe in comun cu arta razboiului… parte si pentru ca ambele pleaca de la dorinta de descoperire a altor teritorii. Arta seductiei insa are un atu: florile. De aceea o putem denumi si arta de a oferi flori!

Inca din cele mai vechi timpuri exista acest gest de a oferi flori si, indiferent cum au variat obiceiurile de-a lungul timpului, motivul a fost mereu acelasi: exprimarea sentimentelor prin simboluri – urmarind aceeasi finalitate: apropierea. Cavalerii ofereau flori doamnelor in semn de curtoazie si apreciere – astfel domnii isi aratau manierele si exprimau nu doar sentimentele ci si intentiile.

Vin Sarbatorile! Si noi invatam din feedback-ul vostru (pentru care va multumim) si va oferim ceea ce va doriti. Am pregatit oferte speciale pentru Sarbatori!

De astazi avem pe site 10 noi produse la categoria Special. De fapt, am inlocuit toate buchetele categorie, cu exceptia celor 2 care s-au comandat constant: Buchetul Zilei si Cucereste-o. Ca tot am pomenit de el, Cucereste-o nu a dat niciodata gres pana acum, am fost informati discret 🙂

Au trecut nu una, ci patru saptamani de la ultimul premiu si pe pagina Floria.ro de pe FaceBook s-au strans 7 noi poze cu buchetele voastre preferate. Am spus ca dam premiu numai daca se strang 10 noi buchete dar fie, azi suntem veseli si facem o exceptie, dam si pentru 7 🙂 Asta nu inseamna pentru viitor ca o sa mai facem exceptii. Daca vreti un voucher de 49 de lei pentru a comanda…

Saptamana asta am avut numai 5 buchete adaugate pe wall-ul Floria la concurs si ne pare tare rau … Vom schimba deci un pic regulile jocului: de acum inainte dam premiul tot joi, dar numai cand strangem minim 10 poze de la ultimul premiu acordat. Ca sa fie concurs! Si cum e corect sa schimbi regulile pentr viitor – nu pentru ce a fost, saptamana asta il dam oricum. 🙂 Deci, top 3: 3. Un…